Necesitatea motivării actelor administrative
1.1 Speța ACF Chemie Farma NV c. Comisiei de pe rolul Curții Europene de Justiție
Insuficienta motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actului asa cum s-a reținut de către Curtea de Justiție Europeană în speța 14/69, ACF Chemie Farma NV c. Comisiei din 15 iulie 1970. De asemenea, în cauzele C-41/1969, C-509/1993 și C-367/1995 se reliefează dublul rol al motivării actelor administrative: transparenta actului și realizarea controlului judiciar al acestuia.
1.2 Decizia nr. 1580/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție
Înalta Curte de Castie și Justiție evidențiază, prîntr-o serie de decizii importanta motivării actelor administrative. Prin Decizia nr. 1580/2008 pronunțată de ICCJ – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal se arată:
“Așadar, Înalta Curte reține că orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile și libertățile fundamentale trebuie motivată nu doar din perspectiva competenței de a emite acel act administrativ, ci și din perspectiva posibilității persoanei și a societății de a aprecia asupra legalității și temeiniciei măsurii, respectiv asupra respectării granițelor dintre puterea discreționară și arbitrariu. A accepta teza potrivit căreia angajatorul nu trebuie să-și motiveze deciziile, echivalează cu golirea de conținut a esenței democrației, a statului de drept bazat pe principiul legalității.
De altfel, și în jurisprudența comunitară se reține că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară și univocă algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor și, de asemenea, să permită curților comunitare competența să efectueze revizuirea actului.
Astfel cum a decis Curtea Europeană de Justiție, amploarea și detalierea motivării depind de natură actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actelor. Mai mult, insuficiența motivării sau nemotivarea atrag nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare.
O detaliere a motivelor este necesară și atunci când instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere, căci motivarea conferă actului transparență, particularii putând verifica dacă actul este corect fundamentat și, în același timp, permite exercitarea de către Curte a controlului jurisdicțional.
Postura participativă a cetățeanului este astfel obligatoriu legată de principiile generale comunitare printre care și cel al transparenței, or, cea mai importantă cale de a conferi viabilitate acestor principii, inclusiv cel al Justiției, este tocmai instituirea obligativității motivării actelor autorităților publice.
Și Constituția României prevede, în art. 31 alin. (2), obligația autorităților publice de a asigura informarea corectă a cetățeanului asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.”
1.3. Decizia nr. 649/09.02.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție
O altă decizie a ICCJ prin care s-a pronunțat o soluție asemănătoare este decizia civilă nr. 649/09.02.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția contencios administrativ și fiscal, prin care instanța a eținut
În speță, constată Înalta Curte, soluția pronunțată de Curtea de apel este corectă atât în privința cazului bine justificat, cât și în privința prevenirii pagubei iminente. Astfel, referitor la prima din cele două condiții, instanța a reținut ca element decisiv nemotivarea actului administrativ, ceea ce și în opinia Înaltei Curți este de natură a argumenta cazul bine justificat. Motivarea actelor administrative reprezintă o condiție de valabilitate a acestora, precizează Înalta Curte, emitentului unui astfel de act revenindu-i obligația de a indica neechivoc elementele de drept și de fapt care au stat la baza soluției adoptate, pentru a putea fi cunoscute de destinatar și în funcție de care să-și poată formula eventuale apărări, pe de o parte, precum și pentru ca instanța de judecată să poată exercita un control efectiv a legalității actului, pe de altă parte. Or, în speță, este dincolo de orice îndoială că ordinul contestat de reclamant este nemotivat (fila 14 dosar de fond), astfel că există o îndoială serioasă cu privire la aparența de legalitate a actului administrativ în discuție. Apoi, instanța analizând condiția prevenirii unei pagube iminente, de asemenea, a reținut corect că eliberarea din funcție a reclamantului, fără indicarea motivelor care au dus la luarea acestei decizii, nefiind evidențiată culpa sa în exercitarea funcției de manager, este de natură a-i produce un prejudiciu atât sub aspect pecuniar, cât și în privința imaginii și prestigiului profesional. Invocarea de către recurent a jurisprudenței instanței supreme este lipsită de relevanță pentru că nu destituirea din funcția publică a reclamantului a argumentat cazul bine justificat, ci nemotivarea actului administrativ, pe de o parte, iar pe de altă parte, prima instanță examinând condiția prevenirii unei pagube iminente s-a raportat la definiția legală a acestei exigențe, cuprinsă în art. 2 lit. ș) din Legea contenciosului administrativ. Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătății.
Ca practică judiciară în sensul anulării de către instanțele competente a unor acte administrative apreciate ca fiind nelegale pentru lipsa motivării, supunem, de asemenea, atenției cititorului urmatoarele hotărâri judecatoresti:
1.4.Decizia nr. 2973/2012 pronunțată de Curtea de Apel București
Curtea de Apel București, Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, prin Decizia civilă nr. 2973/10.09.201217, dosar nr. 4291/87/2011, statuează
În mod corect instanța de fond a reținut nelegalitatea deciziei contestate pentru nerespectarea cerinței motivării acesteia, obligația motivării actului administrativ reprezentând o cerință de legalitate a acestuia unanim acceptată atât pe plan intern, cât și la nivel comunitar.
Motivarea actului administrativ constituie o garanție impotriva arbitrariului și se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifica ori se suprima drepturi sau situații juridice individuale și subiective.
Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitata la considerente legate de competenta emitentului ori la temeiul de drept al acesteia, ci trebuie să conțină și elementele de fapt care să permita, pe de o parte, destinatarilor să cunoasca și să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să faca posibila exercitarea controlului de legalitate.